Editia a doua a ON AIR MUSIC AWARDS nu va mai avea loc

By April 16, 2014 Stiri 3 Comments

Proiectul ON AIR MUSIC AWARDS a luat nastere in incubatorul de idei al companiei Star Managment ca urmare a unei experiente acumulate in peste 15 ani de activitate in muzica si showbiz de catre Zoli Toth si Anca Lupes.

“Am considerat in 2013 ca piata romaneasca a industriei muzicale si a spectacolelor, din 1990 pana in prezent, a atins un nivel de maturitate in care era necesar sa apara o manifestare specializata, asemenea premiilor Grammy.” (Anca Lupes, Managing Partner, Star Management)

Muzica nu inseamna exclusiv ce se aude sau se vede pe posturile de radio si televiziune dedicate ori exclusiv ce se aude in cluburi. Alexandru Tomescu, unul dintre nominalizatii de anul acesta a dus muzica clasica la metrou, ceea ce nu a facut ca ea sa devina mai putin clasica sau sa-i dispara prestigiul, ci dimpotriva, a apropiat-o de cei care aveau sufletele si mintile deschise, dar care, cuprinsi de valtoarea vietii au uitat ca se poate trai si frumos.

“Ne pare deosebit de rau sa va anuntam ca, desi mai erau aproape 3 saptamani pana la Gala decernarii premiilor ON AIR MUSIC AWARDS 2014, suntem nevoiti sa anulam editia din acest an. Costurile unui astfel de proiect sunt uriase si, din pacate, nu reusim sa le acoperim doar din forte proprii.

Cu toate ca am fost primiti cu entuziasm de artisti, presa si public, ON AIR MUSIC AWARDS fiind primul si singurul proiect specializat dedicat industriei muzicale si industriilor conexe, iata ca ne lovim de lipsa finantarilor care ar fi putut sa contribuie la actiunea noastra.

 Am afirmat in nenumarate randuri ca anual, mai multe milioane de Eur, pleaca in afara tarii pentru plata artistilor straini care vin in Romania si ca un semnal important ar fi sa promovam mult mai mult muzica romaneasca, fie ca vorbim de pop, dance, rock sau muzica clasica. Speram ca pe viitor lucrurile sa intre pe un fagas normal si sa avem parte atat de concerte cu nume mari din muzica internationala, dar si de o crestere a numarului de concerte cu  artisti romani.

Anularea editiei de anul acesta nu inseamna anularea proiectului, pentru ca ne dorim sa il reluam atunci cand conditiile economice ne vor permite.” (Zoli Toth, Managing Partner, Star Management)

ON AIR MUSIC AWARDS a premiat la prima sa editie, in 2013, peste 20 de artisti, promotori de evenimente, compozitori si textieri, iar pentru editia din acest an au fost inscrise in concurs, la cele 21 de categorii, peste 200 de piese, videoclipuri, spectacole si proiecte muzicale, in editia din acest an fiind implicati 50 de specialisti in procesul de jurizare.

“Le multumim tuturor partenerilor nostri pentru efortul depus pana acum si tinem sa ii asiguram, pe fiecare in parte, de profunda noastra recunostinta. Ne bazam pe sprijinul si deschiderea dumneavoastra in continuare.” (Anca Lupes, Managing Partner, Star Management)

Cei care si-au achizitionat deja bilete pentru gala ON AIR MUSIC AWARDS isi vor primi banii inapoi. Va rugam sa  contactati MyTicket  si Eventim. Va multumim pentru intelegere.

3 Comments